Reprezentanții comunităților românești au discutat la Consulatul General al României la Marsilia despre activitatea asociațiilor, inițiative comune și proiecte de viitor.
Întâlnirea organizată la Consulatul General al României la Marsilia a reunit reprezentanți ai unor asociații românești din sudul Franței, persoane implicate în activități culturale, educaționale și profesionale. Dincolo de prezentarea organizațiilor și a proiectelor lor, scopul a fost deschiderea unui dialog și identificarea unor posibilități de colaborare.
„În primul rând, scopul este să dialogăm, să ne prezentăm fiecare proiectele, să vedem ce putem face împreună mai departe”, a explicat doamna Aurelia Grosu, Consul General al Consulatului General al României la Marsilia.
Aceasta a vorbit despre activitățile comunităților românești, cursurile de limba română, inițiativele culturale ale mai multor asociații din zonă și posibilitățile de a dezvolta legături între instituții și comunități. Au fost menționate și cooperarea universitară, schimburile de studenți între România și Franța, precum și contribuția medicilor români care profesează în Franța la apropierea dintre cele două țări.

Consulul Corina-Mihaela Cosmă-Gălățanu a prezentat volumul de activitate al instituției: aproximativ 7.500 de servicii consulare înregistrate de la începutul anului până la 28 septembrie 2026.
Au fost abordate și consulatele itinerante, organizate pentru a veni în sprijinul românilor care locuiesc departe de Marsilia, inclusiv în zona Nisei, în Corsica și la Toulouse. Cei prezenți au primit explicații despre platforma eConsulat, unde deschiderea unui cont este gratuită, și au fost înștiințați despre necesitatea verificării documentelor înainte de programare. A fost amintit și numărul de urgență consulară, destinat situațiilor cu adevărat urgente. Reprezentanții asociațiilor au primit explicații despre platforma eConsulat, unde deschiderea unui cont este gratuită, și despre necesitatea verificării documentelor înainte de programare. A fost amintit și numărul de urgență consulară, destinat situațiilor cu adevărat urgente. Toate aceste informații urmând să le transmită în comunitățile din care fac parte.
Printre participanți s-a aflat dr. Dorel Toderici, medic radiolog pe Coasta de Azur și președintele asociației NICE-CLUJ-CONNEXION, care urmărește dezvoltarea relațiilor economice, academice, turistice și culturale dintre Nisa și Cluj. Lipsa unei curse aeriene directe Nisa–Cluj reprezintă o problemă pentru clujenii stabiliți pe Coasta de Azur, dar și pentru cei care doresc să viziteze orașul.
Mihaela Cengher, avocat în Baroul din Nisa, cu activitate și la Aix-en-Provence, cunoaște problemele juridice cu care se pot confrunta românii stabiliți în Franța. Domeniile sale de activitate includ dreptul civil și dreptul muncii, precum și chestiuni legate de sănătate și pensii.
Annemarie Hoarau, implicată în RoAzur și Repatriot și fondatoare a Est Evasion, susține inițiativele de apropiere dintre români și societatea franceză. Organizează evenimente culturale și activități dedicate antreprenoriatului.
Claudia Tudori, președinta DCF Var Toulon, activează în domeniul asigurărilor și al administrării patrimoniului. Este, de asemenea, prezentă la evenimente culturale și sociale organizate de asociațiile românești din Nisa și din alte localități.
Daniela Hagopian, traducătoare și interpret autorizat, facilitează comunicarea dintre români și instituțiile franceze.
Din domeniul cultural a participat Liliana-Isabela Apostu, muzicolog și violonistă.
Valentina și Florin Velea-Grumezea, reprezentanți ai Asociației M.I.M.O.S.A. promovează, prin Radio Diaspora Marsilia, viața comunităților românești din regiune.
Titi Zemba, președinta asociației Molda-Vita, se implică de multă vreme în sprijinirea cetățenilor din Republica Moldova care vin la muncă pe Coasta de Azur. Unii nu cunosc limba franceză, alții întâmpină dificultăți cu documentele. În astfel de situații, Titi a fost un intermediar între aceștia și autoritățile locale. Tot ea a susținut demersurile pentru introducerea unei curse aeriene Chișinău–Nisa. Titi Zemba colaborează și cu asociațiile românești la organizarea de evenimente culturale.
Din Montpellier a venit Mihai Mârț, reprezentant al asociației France Roumanie Culturelle. La întâlnire a fost prezentă familia Răcaru, care au reprezentat Parohia românească din Marignane.
Participanții au ilustrat diversitatea formelor de implicare ale românilor din sudul Franței, de la cultură și educație la servicii profesionale, presă și sprijin comunitar.
Întâlnirea a fost și un prilej de dialog între reprezentanții asociațiilor și echipa Consulatului General al României la Marsilia. Discuțiile au evidențiat importanța colaborării dintre instituție și organizațiile românești, care, prin activitățile lor culturale, educaționale și sociale, contribuie la păstrarea legăturilor cu România și la consolidarea comunităților din sudul Franței.
Consulatul General al României la Marsilia sprijină dialogul cu asociațiile românești și încurajează inițiativele care apropie comunitățile și facilitează colaborarea dintre organizații.
La final, a fost evocată posibilitatea continuării dialogului prin întâlniri online și printr-un instrument comun de informare, care să ușureze comunicarea între asociațiile românești din sudul Franței.
Ascultați in Audio de mai jos câteva momente nregistrare la întâlnirea organizată la Consulatul General al României la Marsilia, cu intervenția doamnei Aurelia Grosu, Consul General al Consulatului General al României la Marsilia, și a câtorva reprezentanți ai asociațiilor.


Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (mai–octombrie 2026).
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Autor text și Audio: Alla Stâncaru -Luncă
Editare și momtal Audio: Oana Mihaela Popescu
Fotografii: Radio Diaspora- Mulțumim






Lasă un răspuns