Microfonul Călător

Acasă, la un grătar, de vorbă cu o cercetătoare pasionată de mare și de toate viețuitoarele ei, despre drumul de la Constanța la Marsilia și colaborările științifice cu România.

AUDIO

Ascultați un reportaj editat și montat cu dăruire și pasiune de Oana Mihaela Popescu.

Când i-am scris doamnei Daniela Bănaru, mi-a răspuns imediat. I-am povestit despre periplul meu jurnalistic prin sudul Franței, în căutarea românilor care fac lucruri frumoase și despre care merită să afle și alții. Mă aflam acolo în cadrul proiectului Microfonul Călător – Vocile comunităților românești din diaspora, realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Doamna Bănaru s-a bucurat de inițiativa mea și mi-a spus de la ce gară mă poate lua cu mașina. M-a invitat la ea acasă, cu tot dragul.
Am ajuns cât încă era lumină. M-a întâmpinat o casă cochetă, cu viță-de-vie și struguri mari-mari, ale căror boabe aurii, scăldate în soare mă imbiau sa-i gust. Gazda m-a indemnat să iau cît poftesc, fără să mai așteptăm cine știe ce ceremonie. Așa am început să povestim, în timp ce, încet-încet, familia se aduna în jurul nostru.
Cei trei băieți, cu vârste între patru și doisprezece ani, au umplut casa de viață. Pe cel mic l-a luat în brațe mama lui, firește, iar soțul a apărut și el de la muncă. Între timp, doamna conferențiar universitar pregătea grătarul. Cu pește, evident! Ce altceva putea
să pună pe foc o cercetătoare în oceanografie, care cunoaște atât de bine lumea marină?
Familia se mutase în acea casă cu numai câteva luni înainte, așa că am avut și privilegiul de a fi, primul român venit la ei, cum se spune- primul venit- primul servit…nu doar c-un gratar dar și cu un Interviu, desigur. Un interviu care s-a desfășurat în paralel cu pregătirea mesei.
Stăteam pe terasă, iar dincolo de noi se vedea pădurea, atât de aproape încât aveai impresia că se revarsă peste casă. Luna, agățată deasupra copacilor, părea că ne face cu ochiul și lumina blând întreaga scenă.
Interviul a început înainte să fie gata masa, în timp ce se curăța grătarul, se pregătea peștele și fierbeau creveții într-o oală pe foc. Apoi au sunat surorile Danielei, din Constanța. S-a înfiripat un dialog viu, cu glume, cu râsete și, dincolo de toate, cu dor de casă.
O parte din această atmosferă se regăsește în înregistrarea audio, unde conversația curge firesc, printre treburi gospodărești și telefoane de familie. Interviul pe care îl citiți însă l-am realizat a doua zi, la birou, fără grătar de data aceasta.

DE LA CONSTANȚA LA MARSILIA

Alla Stâncaru-Luncă: Doamnă Daniela Bănaru, cum ați ajuns de la Constanța la Marsilia și cum ați ales să urmați o carieră în oceanografie?
Daniela Bănaru: La început, mi-aș fi dorit să fac Medicina. Dar tata era bolnav și am stat mult timp cu el prin spitale. Am văzut cât de grea este medicina și mi-am dat seama că, deși aș fi avut capacitatea să fac aceste studii, nu aș fi putut suporta psihic durerea oamenilor. Sunt o natură sensibilă.
Ceea ce-mi plăcea cel mai mult era marea. Mi-am dorit să studiez biologia marină, așa că am ales Biologia, la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Am avut apoi ocazia să vin în Franța, cu o bursă Erasmus, la Universitatea Aix-Marseille. Cursurile erau în franceză. După anul Erasmus m-am întors în România, mi-am încheiat studiile de licență, apoi am revenit în Franța pentru al doilea an de masterat, cu o finanțare de la Agenția Universitară a Francofoniei, prin Ambasadă.
Alla Stâncaru-Luncă: Cum a fost întâlnirea cu Mediterana, după anii petrecuți la Marea Neagră?
Daniela Bănaru: La Constanța eram în apă toată ziua. Din mai până în septembrie nu mă scotea nimeni din mare! Dar, când am făcut primele scufundări aici, am descoperit o apă albastră, limpede, cu o diversitate fantastică de pești. Era un peisaj extraordinar sub apă, diferit de ceea ce cunoscusem în copilărie la Marea Neagră.
Mi-a rămas la suflet o dragoste teribilă de Mediterană și de zonă, în general. Avem munte și mare, peisaje frumoase, multă vegetație, iar clima este mai blândă. M-a impresionat foarte mult și Centrul de Oceanologie din Marsilia. Am avut ocazia să întâlnesc cercetători, să văd ce mijloace de cercetare au și ce
posibilități există. Pentru mine, biologia marină aici era visul pe pământ!
După masterat, prin fostul Consul General al României la Marsilia, domnul Romulus Bena, am ajuns să obțin o bursă de doctorat în cotutelă, prin Ambasada Franței în România, între Universitatea „Ovidius” din Constanța și Universitatea Aix-Marseille.
Coordonatorii mei au fost Profesorul Doctor Academician Marian-Traian Gomoiu, fost director la GeoEcoMar, în Constanța, și doamna Cercetător Doctor Mireille Harmelin-Vivien la Centrul de Oceanologie din Marsilis, specialistă în studiul peștilor, la Marsilia. Tema doctoratului meu privea rețelele trofice din Marea Neagră, sub influența apelor Dunării.

UN DOCTORAT CU AJUTOR DIN ROMÂNIA

Alla Stâncaru-Luncă: Ce presupunea această cercetare?
Daniela Bănaru: Foloseam metode de analiză care existau aici, în Franța, dar nu erau disponibile în România la vremea aceea, printre care analizele izotopilor stabili. Cercetam ecosistemul din zona gurilor Dunării și de pe litoralul românesc, din perspectiva rețelelor trofice.
Am avut însă o bursă foarte mică, pentru câteva luni. Ca să pot trăi, trebuia să lucrez în paralel. La un moment dat, m-au întrebat aici cum o să iau probe din Marea Neagră. Le-am răspuns: „Mă descurc!”. Expresia aceasta, atât de românească, i-a surprins. M-au întrebat cum adică să mă descurc.
Dar în România oamenii m-au ajutat. Am mers pe teren la Sfântu Gheorghe, la Sulina, la Constanța și pe tot litoralul. Am luat probe de apă și pești, iar colegii de la Universitatea „Ovidius” mi-au deschis laboratoarele, inclusiv noaptea și în weekend, ca să pot face analizele și disecțiile.
Cei de la GeoEcoMar si de la Institutul „Grigore Antipa” m-au ajutat cu recoltarea probelor, iar Institutul „Grigore Antipa” mi-a pus la dispoziție instalații pentru filtrarea apei, pompe și alte echipamente de care aveam nevoie. Toți m-au ajutat.
Alla Stâncaru-Luncă: Pe cine ați dori să amintiți dintre cei care v-au fost alături?
Daniela Bănaru: De la GeoEcoMar îmi amintesc de Tatiana și Adrian. La Constanța, am colaborat cu Laura Boicenco, pe care o apreciez foarte mult și care este directoarea științifică a institutului. M-a ajutat mult și Adriana Cociașu, chimistă, acum pensionară.
De la Universitatea „Ovidius”, am o stimă și o apreciere deosebită pentru doamna Teodora-Maria Onciu, care mi-a fost profesoară. Este un om extraordinar. Cred că, dacă am avut șansa să plec cu Erasmus și să continui studiile în Franța, dumneaei a fost una dintre persoanele care m-au ajutat cel mai mult.
Alla Stâncaru-Luncă: Ați simțit că unii colegi vă priveau cu un pic de “invidie”, sa zicem pentru că plecați în Franța sau chiar v-au aplaudat, pentru că ințeleg că păstrați legăturile…
Daniela Bănaru: Profesorii m-au încurajat sincer și m-au susținut. Poate că unii colegi de facultate erau puțin invidioși. Îmi spuneau că mie îmi este bine în Franța, că plec și că am alte posibilități. Dar nu știau cât de greu îmi era.
În primul an, bursa Erasmus mi-a fost plătită abia după nouă luni. A trebuit să mă descurc în tot acest timp. Am lucrat ca babysitter, am servit băuturi și mâncare, am făcut tot felul de munci ca să-mi pot plăti cazarea și să am din ce trăi. A fost foarte greu.
M-au ajutat și oameni din mediul asociativ. Ion Ceapleanu, de la asociația „Mer Nature”, mi-a găsit de lucru și m-a sprijinit inclusiv cu materiale pentru scufundări, pe care nu mi le-aș fi putut permite atunci.
Am lucrat și în activități de sensibilizare a publicului și a copiilor pentru problemele de mediu. Pentru mine, cercetarea nu trebuie să rămână doar în laborator. Rezultatele ei trebuie să fie utile societății, iar noi trebuie să știm să le transmitem mai departe.

DRUMUL CĂTRE UN POST STABIL

Alla Stâncaru-Luncă: De la studentă în România, cu o bursă Erasmus, până la un post stabil de cercetare în Franța, cât a durat drumul?
Daniela Bănaru: Am avut trei-patru ani de licență, doi ani de masterat și trei ani și jumătate de doctorat. În ultimii doi ani de doctorat am predat la facultate, cu un contract pe perioadă
determinată. După aceea, am avut un contract postdoctoral la Ifremer, apoi am obținut postul.
Au trecut cel puțin zece ani de la bacalaureat până să ajung la un post permanent. Am avut noroc, pentru că am muncit mult, dar am fost și într-un context favorabil. În zilele noastre, sunt cercetători care petrec ani întregi în postdoctorat fără să reușească să obțină un post stabil.
Alla Stâncaru-Luncă: De când predați?
Daniela Bănaru: Am început să predau în timpul doctoratului, în 2006. Sunt titulară la Universitatea Aix-Marseille din 2010. Am și diploma de abilitare, numită Habilitation à Diriger des Recherches (HDR), care îmi permite să coordonez teze de doctorat.
Am avut colegi din România și din Republica Moldova veniți la studii, la practică, la școli de vară sau în schimburi de experiență. Mediul universitar este internațional.

CARNOUX-EN-PROVENCE, APROAPE DE MARE

Alla Stâncaru-Luncă: Unde ne aflăm, mai exact?
Daniela Bănaru: Suntem la Carnoux-en-Provence, foarte aproape de Marsilia, de Cassis, de Mediterana și de Calanques. Este o zonă deosebit de frumoasă, cu munte și mare, multă vegetație și multe animale. Mediul marin este extraordinar, mai ales pentru scufundări.
Alla Stâncaru-Luncă: Și cât faceți până la mare?
Daniela Bănaru: În jur de zece minute, nici o problemă!
Alla Stâncaru-Luncă: După atâția ani în Franța, v-ați păstrat numele românesc. Cum îl pronunță francezii?
Daniela Bănaru: În România se spune „Bănaru”, dar aici sunetul „ă” nu există în franceză, așa că numele meu se pronunță „Banaru”. Numele vine de la tata, de la Vârfuri din Dâmbovița, din zona Carpaților. Am găsit numele Banaru și în Republica Moldova, dar nu suntem neapărat din aceeași familie. Chiar am întâlnit un muzician care mi-a trimis o invitație pe Facebook, crezând că suntem rude. El era cu „Ba”, eu sunt cu „Bă”!
Alla Stâncaru-Luncă: Ați rămas cu numele de fată și după căsătorie. Are legătură cu cercetarea?
Daniela Bănaru: Da. Când începi să publici articole științifice, o faci sub numele de familie pe care îl ai atunci. Dacă îl schimbi, este ca și cum ai lua cariera de la zero. Publicațiile anterioare nu mai sunt asociate automat cu același nume, iar pentru cercetători este important să existe continuitate.

CE NE SPUN PEȘTII ȘI CREVEȚII?

În seara întâlnirii noastre, peștele era deja pe grătar, iar creveții fierbeau în oală. Discuția despre cină s-a transformat repede într-o lecție despre viața marină.
Alla Stâncaru-Luncă: Ați observat imediat peștișorul din gura macroului. Ce ne spune acest detaliu?
Daniela Bănaru: Macroul, la dimensiunea pe care o aveau peștii pe care i-am cumpărat, începe deja să fie un prădător. Când este mic, se hrănește cu plancton. Pe măsură ce crește, își schimbă
alimentația și începe să mănânce pești mici, cum sunt șprotul, hamsia sau stavridul.
Alla Stâncaru-Luncă: Iar creveții? Sunt și ei importanți pentru ecosistem?
Daniela Bănaru: Există foarte multe specii de creveți. În general trăiesc pe fundul mării și se hrănesc cu viermi marini și alte nevertebrate, contribuind la reciclarea materiei organice.
Alla Stâncaru-Luncă: Franța consumă multe produse marine?
Daniela Bănaru: Da, Franța consumă foarte multe produse acvatice și marine. În jur de 30–34 de kilograme pe persoană pe an, mult peste media mondială, care este de aproximativ 19 kilograme. O mare parte din produsele consumate provine din import.
Alla Stâncaru-Luncă: De ce le spunem „fructe de mare”, când cele mai multe sunt animale marine?
Daniela Bănaru: Majoritatea sunt scoici, crabi și pești. În Europa se consumă relativ puține alge marine, deși ar fi bine să consumăm mai multe. Capacitatea de producție ar putea fi mai mare, iar impactul asupra mediului mai redus, dacă am putea folosi mai mult aceste resurse.
Alla Stâncaru-Luncă: În seara aceasta nu avem alge pe masă?
Daniela Bănaru: Nu, astăzi avem pește, creveți și cartofi cu un sos cu usturoi, care seamănă puțin cu mujdeiul nostru!

FAMILIA, APROAPE CHIAR ȘI DE LA DISTANȚĂ

În timpul interviului au sunat surorile Danielei, din Constanța. Nu era nimic regizat: telefonul suna, grătarul trebuia supravegheat, iar conversația continua.
Alla Stâncaru-Luncă: Cine vă sună?
Daniela Bănaru: Toată familia! Avem un grup în care suntem cu toții: surorile, fratele, soțul meu, nepoții. Ne ținem la curent cu ce se întâmplă de o parte și de alta.
Alla Stâncaru-Luncă: Se pare că sunteți o familie de pescari.
Daniela Bănaru: Da, toată lumea pescuiește la Constanța, în Deltă și în alte locuri. Fratele, nepoții, nepoata, cumnații… toți, numai eu și surorile nu prea pescuim!
Soțul meu a fost cu noi la pescuit de câteva ori și mi-a spus că a înțeles de ce mergem: pescuitul este doar un pretext ca să stăm la grătar, să povestim, să fim în aer liber și să ne simțim bine. De fapt, nu prindem mare lucru!
Alla Stâncaru-Luncă: Vă este dor de surorile dumneavoastră?
Daniela Bănaru: Cum să nu! Mai este puțin și ne vedem. Eu tot sora cea mică rămân, indiferent ce cercetător sunt aici. În familie sunt Dănuța.
Alla Stâncaru-Luncă: Și cum vă alintau surorile?
Daniela Bănaru: Pentru ele rămân Danuța cea mica….
Conversația cu surorile a adus în seara aceea un pic de Constanța pe terasa din Carnoux-en-Provence. Distanța era mare, dar oamenii se simțeau aproape. Între râsete și telefoane,
am înțeles cât de mult contează pentru Daniela legăturile cu familia și cu România.

LEGĂTURILE CU ROMÂNIA ȘI PROIECTELE COMUNE

Alla Stâncaru-Luncă: Ați păstrat legătura cu foștii colegi din România?
Daniela Bănaru: Da, bineînțeles. De câte ori am ocazia, încercăm să facem proiecte împreună cu colegii din România. Ne sunăm, ne ținem la curent și încercăm să ne ajutăm unii pe alții. Legătura cu familia este foarte importantă, dar la fel de importante sunt și legăturile profesionale.
Alla Stâncaru-Luncă: În octombrie are loc un congres dedicat Mării Negre. Ce înseamnă asemenea întâlniri pentru cercetători?
Daniela Bănaru: Congresul MARBLUE este organizat o dată la doi ani de Universitatea „Ovidius” din Constanța, GeoEcoMar și Institutul de Cercetare-Dezvoltare „Grigore Antipa”. Pentru mine, este o ocazie să particip, să discutăm despre rezultatele cercetărilor și să vedem dacă putem construi proiecte comune.
Anul trecut am depus un proiect european. A fost evaluat foarte bine, dar nu a primit finanțare, pentru că a fost concurența mare. Sper să mai avem ocazii și să încercăm din nou. Așa este în cercetare.

CERCETAREA ARE NEVOIE DE STABILITATE

Când am vorbit despre familie, Daniela zâmbea și glumea. Când discuția a ajuns la situația cercetătorilor din România, subiectul
a devenit mai serios. Situația colegilor de acasă nu îi este deloc indiferentă.
Alla Stâncaru-Luncă: Ce v-ați dori să se schimbe în cercetarea din România?
Daniela Bănaru: Aș vrea ca statul să sprijine mai mult cercetarea. În România, cercetătorii nu au întotdeauna salariile asigurate. Dacă nu au proiecte și finanțare, pot ajunge în șomaj tehnic. Situația lor este dificilă și instabilă.
Sunt oameni foarte motivați, muncitori, care fac sacrificii mari, dar care nu au siguranța zilei de mâine. Este important să poți păstra oameni pasionați și să construiești o activitate de cercetare pe termen lung.
Aici, în Franța, eu am un post stabil, iar salariul este asigurat. Banii pentru proiectele de cercetare trebuie să îi căutăm separat. Este o diferență importantă.
Alla Stâncaru-Luncă: Vă doare situația colegilor din România?
Daniela Bănaru: Cum să nu? Știu cât de complicat este pentru ei. Sunt oameni talentați, implicați și muncitori, care merită să aibă o situație mai bună și mai multă siguranță profesională. Dacă nu mai au proiecte și nu au bani pentru salarii, situația devine foarte tensionată.
Alla Stâncaru-Luncă: Cercetarea este esențială și pentru protejarea mediului, mai ales în contextul schimbărilor climatice.
Daniela Bănaru: Da. Calitatea apelor, a mediului și a vieții noastre depinde și de cercetarea pe care o facem. Sănătatea oamenilor depinde de sănătatea mediului.
Trebuie să putem observa și analiza schimbările legate de climă, de activitățile umane și de război. Sunt convinsă că războiul va avea consecințe importante asupra mediului marin. Și gestionarea apei este o problemă majoră. Vedem ce se întâmplă cu Dunărea, iar aici avem probleme cu Rhône-ul, unde nu mai este suficientă apă. Toate acestea produc schimbări importante în mediul marin și trebuie cercetate în continuare.

CE SE SCHIMBĂ ÎN APELE NOASTRE?

Alla Stâncaru-Luncă: Dacă ar fi să alegeți câteva dintre problemele care vă preocupă cel mai mult în prezent, care ar fi acestea?
Daniela Bănaru: Mă preocupă diminuarea faunei marine, schimbările climatice, speciile invazive și efectele activităților umane asupra ecosistemelor. Sunt fenomene care se pot influența reciproc și care trebuie studiate împreună.
În plus, conflictele armate pot avea și consecințe asupra mediului marin. Trebuie să înțelegem ce efecte pot avea asupra apei, sedimentelor și organismelor, în funcție de situație și de zona afectată.
Alla Stâncaru-Luncă: Ce ar trebui să înțeleagă publicul din toate aceste semnale?
Daniela Bănaru: Că marea nu este un spațiu separat de viața noastră. Tot ceea ce facem poate avea consecințe, iar protejarea
mediului marin presupune cunoaștere și responsabilitate. Avem nevoie de cercetare pentru a înțelege schimbările și pentru a găsi soluții.

ȘTIINȚA, DINCOLO DE LABORATOR

La 17 septembrie 2026, cercetările Danielei Bănaru au ajuns și în atenția publicului printr-un proiect artistic. Cercetările sale privind diminuarea faunei marine din Mediterana au inspirat spectacolul de teatru « Martin est un poisson » (Martin este un pește), prezentat la Mucem, în Marsilia, în cadrul Festivalului interdisciplinar de Științe și Arte al Aix-Marseille Université.
Spectacolul face parte din proiectul „Binôme”, inițiat de Thibault Rossigneux și compania Les sens des mots, care aduce în dialog cercetarea științifică și creația teatrală.
Pescuitul, tratarea și încălzirea apelor, speciile invazive și fragilitatea ecosistemelor marine devin astfel teme de reflecție și pentru publicul care nu lucrează în mediul academic. Este o altă cale prin care cercetarea poate ieși din laborator și poate contribui la înțelegerea importanței protejării biodiversității marine.
Au trecut aproape 2 săptămâni de când am cunoscut-o pe cercetătoarea si Profesoara Daniela Bănaru, de atunci ne scriem apropae zilnic si mă ține la current cu ce mai organizează.
Doar finalul cu ziua stiintei.

SĂRBĂTOAREA ȘTIINȚEI, LA MARSILIA

În perioada 9–11 octombrie, a avut loc în Franța Sărbătoarea Științei. În diverse orașe s-au desfășurat activități interactive cu publicul.
Atelierul organizat de Daniela Bănaru la Marsilia, intitulat „Bucătăria marină durabilă”, le-a oferit copiilor și adulților informații despre cele mai abundente specii dintre cele 263 de specii marine, precum și rețete și sugestii pentru consumul speciilor de sezon, al celor abundente și al celor invazive.

Au trecut aproape 3 săptămâni de când am cunoscut-o pe cercetătoarea in oceanografie Daniela Bănaru (îmi place acest cuvânt, chiar dacă e mai greu să-l rostești) și de atunci ne scriem mereu și-mi povestește despre evenimente profesionale dar și din familie. I-am cunoscut frumoasa familie, aș putea spune că m-am împrietenit puțin cu cei 3 baieți. Soțul – franco-italian dar vorbește și română. Respect.

Ce altceva as putea să spun la final decît că asemenea oameni ne umplu sufletele de bucurie prin tot ceea ce fac. E mai mult decât un loc de muncă, e o mare Pasiune.

În loc de fraza de final- un sincer La mulți ani!

Fotografii realizate de Marie Laure Thomas si din Arhiva: D. Bănaru din diferite momente din viața profesională și de familie.

Text și Audio: Alla Stâncaru -Luncă

Editare și montaj Audio: Oana Mihaela Popescu

Microfonul Călător – Vocile comunităților românești din diaspora- Proiect finațat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficial a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.