Microfonul Călător

Muzician, arhitect, scriitor și creator al unui univers aflat între realitate și vis

de Alla Stâncaru-Luncă

Prima noastră întâlnire a fost într-o după-amiază de vară, într-un local vizavi de UNArte. Mă dusese fata mea acolo cu câțiva ani în urmă și îmi plăcuse atât de mult locul, încât, în timp, am mai dat cu piciorul pe acolo, cu prietenele. E puțin izolat, ascuns între ziduri vechi de cărămidă și piatră, cu o mică boemă de artiști, mai mari sau mai mici, care își fac veacul chiar acolo. Unii stau tolăniți în hamacele agățate printre copaci, copiii se joacă nestingheriți în nisip și printre pietricele, iar curtea, cu arborii ei înalți, are ceva dintr-un refugiu de vară, numai bun pentru zilele toride și, poate, pentru un strop de inspirație.

Era cald, vreme de leneveală și de stat la umbră, dar noi veniserăm pentru o întâlnire ceva mai serioasă. Așa credeam eu, pentru că, în mesajele de dinainte, domnul Costin Petrescu mă luase ceva mai tare la întrebări: cine sunt, unde voi publica interviul și tot așa.

Când l-am văzut venind spre mine, mi s-a părut puțin timid. Iar când ne-am trezit unul în fața celuilalt, am început să zâmbim, descoperind parcă, într-o mică și neașteptată complicitate, că avem amândoi niște bucle bogate. Am și glumit, iar atmosfera s-a destins repede, deși aveam să vorbim și despre lucruri serioase.

Avea cu el o pungă de cadouri, din care a scos ultima sa carte și un CD și mi le-a dăruit: romanul „AXMA. Steaua iubirii eterne”, semnat de Costin Petrescu Petry, și CD-ul „AXMA – Dreams”, de Costin Petry. Ambele sunt semnate, de fapt, de Costin Petrescu, cu mici schimbări ale numelui care trimit spre pseudonim.

…bucuroși de cunoștință și discuție…

Citisem despre el, știam că făcuse parte din Phoenix și din alte formații, că plecase din țară și se stabilise la Paris, unde își continuase profesia de arhitect. Știam că, după 1990, reluase legătura cu România și că se implicase în Asociația CRED – „Consensus pour la Roumanie Européenne et Démocratique”, al cărei președinte de onoare era Eugen Ionesco. Știam și despre concertul Phoenix organizat chiar de el la Paris, în 1990.

Dar multe aveam să le aflu din discuția noastră.

Iată câteva gânduri din interviul audio, pe care vă invit să-l ascultați:

„Noi am fost un fel de frăție.” (cu referire la anii petrecuți în Phoenix – n.a.)

Phoenix – 1973 (arhiva Costin Petrescu)

„Frumosul sau ciudatul, aș putea spune, mă atrage.”

„Aș vrea să schimbăm anumite mentalități ale tinerilor de astăzi.”

„La Muntele Athos am găsit această liniște.”

„Vom pleca și ne vom afla acolo, într-o altă experiență.”

Vorbe, muzică și, desigur, Phoenix-ul anilor ’70, într-o selecție realizată și montată de colega mea Oana Popescu. Nostalgii, dar și optimism, gânduri care merită ascultate.

AUDIO – Interviu Costin Petrescu

Câteva repere la final…

Costin Petrescu s-a născut la București și a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”. A cântat în mai multe formații, între care Olympic ’64, Phoenix și Hyperion, și a înregistrat discuri. A fost ultimul baterist al Phoenix în acea perioadă, înainte ca locul său să fie preluat de Ovidiu Lipan „Țăndărică”.

După anii petrecuți în România, s-a stabilit la Paris, unde și-a continuat activitatea de arhitect, păstrând în paralel legătura cu muzica, desenul și scrisul.

Notre Dame – desen Costin Petrescu

Este autorul mai multor cărți, între care „Între Phoenix și… Le Corbusier”, realizată sub forma unui dialog cu Nelu Stratone, și romanul „AXMA. Steaua iubirii eterne”, semnat de Costin Petrescu Petry.

Am plecat de la acea întâlnire cu inima plină, bucuroasă că am cunoscut, pe viu, un om tobă de carte și de cultură – și aici, „tobă” chiar se potrivește: bate la tobe de o viață și acum chiar pe computer. Un om dornic să-și împărtășească gândurile, îndrăgostit de frumos și de tot ceea ce face, fie la Paris, fie în România, țară de care nu s-a despărțit niciodată sufletește.

Liban – Campusul Universitar, proiectat de arhitectul Costin Petrescu.

Optimismul tinereții….

„Înțelepciunea vârstei pe chip… pasiunea, însă, aceeași.”

Alla Stâncaru-Luncă: autor, text și audio
Oana Popescu: editare și montaj audio
Fotografii: Arhiva Costin Petrescu