
RePatriot pe Coasta de Azur – conexiuni care devin proiecte
de Alla Stâncaru-Luncă
Astăzi, 21 martie, comunitatea românilor din sudul Franței participă la Conferința RePatriot Nisa, un eveniment dedicat conectării diasporei cu România și creării de oportunități reale de colaborare. Intâlnirea reunește oameni de cultură, antreprenori, lideri de business, oficialități și profesioniști interesați de parteneriate solide și dezvoltare sustenabilă.
Mesaje de la oficialități și lideri:
Aurelia Grosu, Consulul General al României la Marsilia, a transmis celor prezenți:
„ Este o mare bucurie și o mare onoare să vă avem aici în sudul Franței, pe Riviera franceză – locul ales de foarte mulți francezi, locul în care românii au reușit și ei. Sunt povești frumoase de viață pe care le cunoaștem și le întâlnim în fiecare zi și sunt convinsă că și dumneavoastră de unde veniți aveți povești frumoase să ne spuneți. Modul în care ați reușit sunt convinsă că nu a fost ușor. România astăzi, mai mult decât oricând, are nevoie de resursa pe care o aduceți: creativitatea, experiența și plus-valoarea dumneavoastră. Trebuie să ne conectăm între noi așa cum o fac și celelalte comunități din Franța. Este o mare bucurie să constatăm că și la noi există proiecte care cresc și se dezvoltă dincolo de autorități. Suntem alături de astfel de inițiative, dar ele trebuie purtate de toți pentru că trebuie să fim actorii dezvoltării și nu doar observatori. Felicitări pentru implicare și nu ezitați să treceți la lucruri concrete. Consulatul Romaniei la Marsilia este alături de dumneavoastră în proiectele dumneavoastră în care nu uitați de România ”
Victor Martin, Consul General al Republicii Moldova la Nisa, a spus:
„ Vreau să felicit organizatorii pentru acest eveniment și pentru sala plină de oameni cu potențial. Când am ajuns în noiembrie 2025 la Nisa, am fost vizitat de excelența dumneavoastră, doamna Grosu, care mi-a transmis un mesaj puternic de susținere. Vă mulțumesc foarte mult pentru aceasta și vă invit să vă susțineți unii pe alții, să vă căutați și să vă găsiți și să scrieți lucruri frumoase în continuare. Vă invit să descoperiți Republica Moldova și să treceți Prutul – avem multe de oferit. România rămâne principalul nostru partener economic și cultural, iar în 2024, 32% din exporturile noastre au mers spre România, iar 16,9% din importurile noastre ne-au fost livrate de România. Suntem convinși că legătura dintre țări trebuie consolidată prin proiecte comune, culturale și economice. Felicitări pentru această zi frumoasă și pentru oportunitatea de a vorbi despre Republica Moldova.”
Ștefan de Fay, Consul General Onorific al României la Nisa, a transmis:
„Nicolae Iorga spunea: «Neamul care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții», iar astăzi, va fi mai ușor unui vecin să-l adopte. Mare om politic, Winston Churchill, spunea: «Cu cât privești mai departe în trecut, cu atât vei putea vedea mai departe în viitor.» Poporul care și-a uitat trecutul nu mai are viitor. Istoria nu înseamnă a trăi în trecut, dar ne arată cum să trăim zi de zi. Fără istorie, o țară se diluează, își pierde forma și conținutul. Povestiți copiilor, tinerilor, istoria pe care nu o mai învață la școală, începeți chiar de azi. Limba, cultura și istoria împletesc patriarhul neamului, iar credința e busola – numai așa românul rămâne român.”
Protopopul Radu Totelecan a adăugat:
„ Când am venit la Nisa acum 20 de ani, sora mea mi-a spus „Să nu-ți vorbești de rău țara ta, pentru că dacă o s-o vorbești de rău, francezii nu te vor respecta. Să vorbești frumos mereu de țara ta.” Iar prietenia și legătura noastră cu Tatăl Nostru sunt cele mai mari bogății. Dacă relațiile noastre se bazează pe credință, încredere și respect reciproc, putem construi comunități trainice. Copiii trebuie să studieze limba română, să păstreze tradițiile și să învețe dansurile populare. Relațiile noastre se concretizează în Dumnezeu și în legătura cu țara, iar comunitățile care reușesc să facă acest lucru oferă tinerilor încrederea și rădăcinile de care au nevoie.”
Marius Bostan, antreprenor și coordonator al proiectului RePatriot, care își propune să conecteze românii din diaspora și să susțină investițiile și inițiativele acestora în România.
„Unirea se face si cu evenimente împreună cu românii din România și din Republica Moldova. Noi ne-am dorit ca toate aceste întâlniri și proiecte să fie unite, pentru că absolut toți cei cu care ne-am întâlnit erau români și este foarte important să consolidăm comunitatea, să facem schimb de experiență și să dezvoltăm colaborări reale. Este despre oameni, despre afaceri, despre cultură și despre legătura care ne unește indiferent unde ne aflăm.”
Felix Pătrășcanu este un antreprenor român cu un rol important în mediul de afaceri românesc, co-fondator și managing partner al FAN Courier, face parte din board‑ul de conducere al Romanian Business Leaders (RBL), este implicat ca lider în proiectul RePatriot
„Ne dorim ca mediul de afaceri din România și diaspora să fie unite. Fiecare român pe care îl întâlnim aduce experiență, creativitate și dorință de a contribui. Este despre oameni, despre afaceri și despre legătura noastră cu România, care trebuie păstrată și dezvoltată prin proiecte concrete și colaborări reale.”
Printre liderii importanți care au vorbit astăzi la conferință îi amintim pe : Lucian Rotar: antreprenor din Paris, Alin Angheluță, conferențiar la ASE, Cosmin Sava: Director de proiect „Vreau să fiu antreprenor”, Alexandru Lupu: regizor , Ovidiu Toader: antreprenor etc.
Gazdele minunate și implicate ale acetui eveniment sunt Anemarie Hoarau – Președinta și Gabriel Chicioreanu- Secretarul Asociației RoAzur.

Pentru cei care nu cunosc încă, vă spunem că Asociația RoAzur s-a născut din dorința de a fi „acasă, departe de acasă”.
„Suntem aici pentru a promova cultura noastră și pentru a sprijini integrarea românilor în regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur. Cel mai important, ne dorim să creăm punți de colaborare între românii de pe ambele maluri ale Prutului. Ei sunt stabiliți în sudul Franței, în alte regiuni din Hexagon sau în alte părți ale lumii.RoAzur nu este doar o asociație. Este o punte de legătură între România, Franța și Republica Moldova. Facilităm dialogul și proiectele comune între comunitățile din țară și diaspora.RoAzur este inima comunității românești de la malul mării”, spun atât cei care au înființat asociația, cât și cei care se implică în activitățile pe care aceasta le organizează.
Ieri, 20 martie, delegația RePatriot a avut o întâlnire de business în zona Nisa – Monaco – Monte Carlo, un cadru informal pentru dialog, schimb de idei și pregătirea parteneriatelor care se conturează în cadrul conferinței de astăzi.
Conferința de la Nisa arată clar că România, diaspora și românii din Republica Moldova pot construi punți reale de colaborare, susținând dezvoltarea economică, culturală și comunitară a românilor din afara granițelor.

Fotografii: Arhiva participanți conferința RePAtriot

Lasă un comentariu