
„Orice lucru are valoarea pe care noi vrem să i-o acordăm”
de Alla Stâncaru-Luncă
În universul celor care și-au dedicat viața disciplinei și valorilor, un exemplu este Iacob Ioan Pleșca, fost parașutist timp de zece ani în Legiunea Străină Franceză, bistrițean stabilit de 35 de ani în țara lui Voltaire.
A fost decorat cu Ordinul Național al Meritului, în grad de Cavaler, distincție acordată de președintele Franței, Emmanuel Macron, pentru colaborarea cu Ministerul de Interne. Dar, dincolo de ceremonii și onoruri oficiale, el este un Cavaler și în viața de zi cu zi – prin disciplină, prin curaj și prin felul în care își poartă valorile fără zgomot și fără ostentație.
Despre acest moment, Ambasadorul României la Paris de la acea vreme, Luca Niculescu, scria pe rețeaua de socializare Facebook

„E mereu o bucurie, o onoare, o emoție, atunci când vezi că un român primește o distincție importantă din partea statului francez. Iacob Ioan Pleșca a plecat din România acum 30 de ani, cu o idee în minte: să meargă în Legiunea Străină.
După care s-a retras din Legiune și a lansat propria firmă de pază și protecție. Praetorian Trajan este azi una dintre cele mai importante companii din acest sector din Franța.
E credibil, e serios, lucrează pentru mediul privat, dar și cu autoritățile franceze, în situații care nu sunt mereu simple. Și spune întotdeauna că e român, din Bistrița. Iar Franța i-a oferit azi Ordinul Național al Meritului, în grad de Cavaler” – sublinia Ambasadorul Luca Niculescu în 2021.
Deși Parisul îi este casă de aproape un sfert de secol, totuși, în vocea lui se simte încă ecoul munților din Bistrița-Năsăud. Prietenii de acolo, din copilărie și din prima tinerețe, îi spun și acum -Nelu, iar în spatele acestui nume simplu se ascunde un parcurs de viață care pare desprins dintr-un roman de aventură.
Sportul a fost prima lui școală de disciplină. A început cu judo, a continuat cu fotbal, apoi cu alpinism. A urcat vârfurile masivelordin județ – Țibleș, Rodnei, Bârgău, Călimani – dar pentru el nu era niciodată suficient doar să ajungă sus. Undeva, dincolo de creste, se năștea un alt vis – de a se urca și mai sus, mai departe, spre nori. Armata i-a confirmat că locul lui este acolo unde e nevoie de rigoare și curaj. A început la vânători de munte și a încheiat în cercetare-diversiune. I-au plăcut disciplina, aplicațiile, tragerile, salturile cu parașuta, cățărarea – toate acele lucruri care cer stăpânire de sine și rezistență. Nu avea tradiție militară în familie. A fost alegerea lui.
La 21 de ani a făcut pasul decisiv: a plecat din România împreună cu zece prieteni, cu visul de a ajunge în Occident. Drumul a fost dur, plin de incertitudine, improvizație și riscuri.Dar fiecare obstacol i-a întărit hotărârea. A ajuns în Franța, a intrat în Legiunea Străină și a devenit parașutist. Zece ani de antrenamente, salturi și misiuni i-au modelat nu doar corpul, ci și caracterul.
Astăzi, distincția primită din partea statului francez încununează un parcurs construit prin muncă și perseverență. Însă adevărata lui măsură nu stă într-o medalie, ci în consecvența cu care și-a păstrat valorile: respect, onoare, loialitate, curaj.
Dar mai ales, este cavaler prin felul în care a ales să-și trăiască viața. Printre cele mai mari realizări de care astăzi este mândru -spune că familia se află pe primul loc.

Dialogul cu domnul Iacob Ioan Pleșca, în biroul său de la firma de pază și protecție, pe care o conduce împreună cu soția sa, a fost mai mult decât descoperirea unei povești despre care citisem în presă. A fost o adevărată bucurie profesională.
În aproape 40 de ani de radio am descoperit voci. Iar în spatele fiecărei voci – oameni și destine, povești pe care le-am adunat și le-am dăruit altor oameni.
La prima noastră întâlnire, la un eveniment, domnul Pleșca mi s-a părut puțin distant, poate ușor rezervat, cu acea siguranță aproape verticală a parașutistului obișnuit să privească lumea de sus.
Însă ziua în care am realizat interviul mi-a schimbat complet prima impresie. Am descoperit un om plin de haz, cu amintiri vii și, cel mai important, dornic de noi aventuri și descoperiri de locuri, chiar și în anii următori.
A fost o conversație plină de povești și de umor sincer, chiar autoironie. Râdea el însuși povestind – un râs molipsitor, cald, de parcă ar fi descoperit o comoară în toate acele clipe, uneori grele, prin care a trecut. Aventurile drumului spre Occident, încercările, riscurile și improvizațiile erau toate povestite cu o energie care m-a surprins și m-a impresionat.
Am râs împreună, cum nu se întâmplă prea des la un interviu. Pentru că domnul Pleșca are un dar aparte: transformă experiențele dificileîn povești vii, spuse cu naturalețe și echilibru.
Reascultând înregistrarea, m-am gândit că, și dacă ar fi fost rodul imaginației sale, tot m-ar fi impresionat felul de a povesti. Dar nu era imaginație. Fiecare întâmplare era reală, trăită, asumată. Am plecat de la acel interviu cu sentimentul de bucurie că am întâlnit un alt om decât cel din prima impresie. I-am spus: Am citit despre povestea dumneavoastră, dar nu cu asemenea detalii. Răspunsul lui a fost simplu, zâmbind: „Nu mă deschid în fața oricui. ”Pentru un reporter, aceste câteva cuvinte înseamnă foarte mult-înseamnă încredere.
Vă invit să ascultați acest interviu cu domnul Ioan Pleșca- un Cavaler al vremurilor noastre nu doar prin distincție dar și prin felul în care a ales să-și trăiască viața. Un Interviu în care întâmplările și felul lui de a povesti curg firesc, precum nisipul într-o clepsidră, se scurg nu doar cuvinte, ci și timp, emoție… și puțină muzică.
AUDIO
Fotografii: Arhiva Fam. Pleșca







Autor Interviu audio și text: Alla Stâncaru – Luncă
Editare și montaj audio: Oana Popescu
Mulțumim Domnului Iacob Ioan Pleșca pentru disponibilitatea de a sta de vorbă cu MICROFONUL CĂLĂTOR – un proiect independent care adunaă povești. Spuneți-ne despre oameni pe care lumea ar trebui sa-i cunoască.
Dacă vreți să sprijiniți acest proiect, aflați mai multe pe pagina de susțiere!

Lasă un comentariu