
de Alla Stâncaru-Luncă
L-am întâlnit pe Cezar Cazanoi în decembrie, la repetițiile pentru concertele lui Vladimir Cosma de la Paris (6–7 decembrie). Sala era plină de sunete vii și ritmuri care se întrepătrundeau, iar el, cu răbdare și pasiune, transforma fiecare instrument tradițional într-o poveste autentică. În spectacol, trecea cu o măiestrie deosebită de la nai la fluier, apoi la caval, iar sala arhiplină îl aplauda în picioare.
Evident, primul meu gând, încă de la repetiții, a fost: Cezar Cazanoi este de la noi… din România.
Abia așteptam pauza ca să mă apropii de el și să-i propun un interviu. M-am apropiat, l-am întrebat, iar el a fost de acord imediat.
Pe parcursul discuției mi-am dat seama că este un om profund pasionat de ceea ce face, dar și extrem de modest. După accentul moldovenesc discret, dar pe care l-aș recunoaște dintr-o mie…atât de familiar și aproape sufletului meu, m-a făcut să -mi dau seama imediat că este „chiar de la noi”. Adică de peste Prut. Spun de la noi pentru că, oriunde am fi plecați în lume, oricât de mulți ani ar trece, tot „la noi” spunem când ne referim la locurile unde ne-am născut, am copilărit și ne-am petrecut o parte din viață — locuri care păstrează cele mai frumoase amintiri din copilărie, adolescență și tinerețe. O mândrie locală? Un orgoliu? Nici pe departe. Pentru mine, România a devenit de peste 30 de ani Acasă. Dar și partea de peste Prut, ruptă de Țară, cedată într-un moment istoric nefast pentru românii rămași dincolo de sârma ghimpată, rămâne tot Acasă. Și cât timp trăiau părinții noștri, deși aveam copii mari și eram la casa noastră, tot spuneam: mergem de sărbători Acasă.
Născut la Chișinău, într-o familie cu tradiție muzicală, Cezar Cazanoi este a patra generație de artiști care păstrează vie muzica românească. A început studiile la Școala de Muzică din Chișinău, apoi și le-a continuat la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, unde a îmbinat tehnica clasică cu dragostea pentru folclorul autentic. Instrumente precum naiul, fluierul, tilinca, cavalul, cimpoiul sau ocarina prind viață în mâinile sale cu o naturalețe și o sensibilitate aparte.
Activitatea sa artistică este una bogată și diversă. Pe lângă proiectele proprii, Cezar Cazanoi a colaborat cu nume importante ale muzicii românești și internaționale. Un loc aparte îl ocupă colaborarea cu maestrul Gheorghe Zamfir, unul dintre cei mai mari naiști ai lumii. De-a lungul timpului, Cezar a cântat alături de acesta în concerte și proiecte artistice, făcând parte inclusiv din taraful/ansamblul coordonat de Gheorghe Zamfir, pe scene din mai multe țări europene, contribuind la promovarea muzicii tradiționale românești la cel mai înalt nivel.
Împreună cu fratele său, Anatol, a fondat Taraful „Frații Cazanoi”, apreciat pentru energia, profesionalismul și autenticitatea interpretărilor. Formația a susținut concerte și a participat la festivaluri internaționale, ducând folclorul românesc pe scene din Europa și nu numai.
În cadrul Festivalului George Enescu 2025, directorul festivalului, Cristian Măcelaru, i-a invitat să cânte într-un cadru mai restrâns, dedicat Orchestrei Naționale a Franței. Dorința sa a fost ca membrii orchestrei pe care o dirijează să descopere, pe viu și de aproape, folclorul românesc autentic.Pentru membrii Tarafului «Frații Cazanoi», această invitație a reprezentat o onoare, o recunoaștere a valorii muncii lor și o experiență deosebită.
Întâlnirea cu Cezar Cazanoi a fost una specială. Cu atât mai mult cu cât ne aflam într-o țară străină, departe de casă…Am simțit bucuria de a asculta și de a împărtăși un moment cu un artist care duce mai departe muzica noastră, aici și dincolo de granițe. Pentru mine, ca originară din Republica Moldova, ca și el, a fost un moment de emoție reală și de profundă conexiune culturală.
În interviul audio pe care vă invit să-l ascultați, Cezar Cazanoi ne vorbește despre tradiție, inspirație și despre felul în care muzica românească poate prinde viață pe scenele internaționale, păstrând, în același timp, sufletul fiecărui instrument.
Lasați-vă purtați de sunete, de poveste și de pasiunea unui artist care transformă folclorul românesc într-o experineță universală..
Text și audio Alla Stâncaru Luncă
Editare și montaj audio-Oana Popescu
Foto- arhiva personală Cezar Cazanoi
Site Taraf Frații Cazanoi – https://www.fratiicazanoi.ro/

Lasă un comentariu