Despre dans, explorări interdisciplinare și gesturi care bucură oamenii, prin ochii unui artist coregrafic franco-român la Paris.
Sau… despre… cum l-am cunoscut pe artistul–Omul, Daniel POP…
de Alla Stâncaru-Luncă
Picura mărunt ploaia de noiembrie în Saint-Germain-des-Prés. Tocmai ieșisem din Librăria Poloneză, cu rafturi încărcate de cărți valoroase, printre care și traduceri ale autorilor români. În față, câțiva oameni stăteau de vorbă și fumau, iar eu îl întrebam pe un tânăr cum pot ajunge la Teatrul Odéon… când mi-a zis: „Merg și eu încolo”, așadar mi-a propus să mergem împreună.
Printre pașii grăbiți ai trecătorilor pe străzile ude, mi-a spus: „Daniel POP”.
I-am răspuns: „Ești pe lista mea pentru interviuri de mult” — doar că nu ne cunoșteam până atunci.
S-a întors spre mine zâmbind și, o vreme, ne întâlneam aproape zilnic la evenimentele Festivalului Weekend de l’Est Paris – ediția a IX-a.
Interviul rămânea mereu amânat, timpul părea mereu prea scurt. Dar am descoperit treptat nu doar un artist extraordinar, ci și un om care știe să transforme fiecare mic gest într-un moment memorabil.
La una dintre întâlnirile anterioare, când repeta la un performance dans–poezie–podcast performativ cu Irina Maria Zimmerman — scriitoare, profesoară de limba germană și yoghină prin excelență — Daniel mi-a dăruit un microfon (simbolic, ludic) și, cu un zâmbet cald, a spus:
„Pentru Microfonul Călător, să ai parte de multe povești.”
Un gest simplu, dar care arată grija pe care o poartă oamenilor din jurul lui.
Într-una din zile ne-am hotărât totuși să facem interviul… deja ne cunoșteam puțin.
M-a invitat la o ciocolată caldă, într-un loc superb, aveam să descopăr asta chiar de cum am ajuns. Am traversat Pont des Arts, acel pod elegant peste Sena, cu balustrade care prind lumina și par să adune toate poveștile de dragoste și artă ale Parisului. Fiecare pas pe lemnul umezit era ca o invitație la încetinire și magie.
Daniel POP m-a așteptat în fața unui hotel boutique, pe o stradă cu un nume de artă… mi-a arătat două plăcuțe comemorative: una pentru Jorge Luis Borges, alta pentru Oscar Wilde. Tot locul părea încărcat de spiritul acestor mari artiști.
În interior, ceaiul și ciocolata caldă au fost doar începutul unei conversații despre dans, forme, idei și gesturi care bucură oamenii.
Pentru prieteni este în stare, la orice oră, să ia avionul de la Paris spre București sau spre un alt colț de lume și să participe la o lansare de carte sau un concert.
Pentru el, vârsta nu contează într-o prietenie, relație, colaborare sau legătură. Am învățat câte ceva de la el, deși — vai — e mult mai tânăr. O dovadă în plus că avem ce învăța la orice vârstă, de la oricine.
Să ne bucurăm de prezența lor.
Născut în Transilvania, la Târgu-Mureș, Daniel și-a urmat visul până la Paris, dar călătoria sa artistică a fost cu adevărat internațională. A trăit o perioadă la Buenos Aires, în Argentina, unde a studiat dans modern și și-a explorat noi direcții ale formei. Mentorul și coregraful său, maestrul dansului universal Gigi Căciuleanu, i-a insuflat sensibilitate și rigoare tehnică.
Nu și-a uitat rădăcinile. În fiecare an revine în Transilvania, în inima satelor natale, unde organizează tabere și rezidențe artistice. Artiști naționali și internaționali, studenți ai școlilor vocaționale de artă și localnici lucrează împreună în comunități rurale, împărtășind idei, dans și povești, transformând locul într-un spațiu viu de creativitate și inspirație.
Daniel POP nu este doar un dansator-coregraf. Este un explorator al gesturilor care aduc bucurie oamenilor. Fiecare pas, fiecare proiect, fiecare tabără din Transilvania sau moment pe scena pariziană arată că pasiunea poate dărâma granițe și poate transforma visurile în realitate.
Microfonul Călător 
Lasă un comentariu